Scandalul din cazul Simona Halep ia amploare! Patrick Mouratoglou, antrenorul jucătoarei noastre, a avut o replică devastatoare pentru rivala care o umilise pe „Simo”.
Patrick Mouratoglou i-a răspuns lui Eugenie Bouchard, după ce aceasta a publicat o serie de mesaje controversate pe contul ei de Twitter. Ulterior, aceasta a șters mesajul care a atras atenția întregii lumi a tenisului.
Simona Halep a fost și ea vizată
Simona Halep a fost și ea vizată! Eugenie Bouchard a făcut referire în mesajul ei la scandalul de dopaj în care a fost implicată adversara ei din ziua respectivă, Dayana Yastremska. Antrenorul jucătoarei noastre i-a răspuns sportivei din Canada, printr-o postare pe contul său de Twitter.
„Mă bucur că Genie a șters mesajul. Nu e corect să ataci oameni care au fost declarați nevinovați de către Tribunal”, a postat antrenorul.
I am glad Genie deleted her tweet. It is not a fair thing to attack people who have been totally cleared by the Tribunal. pic.twitter.com/cFMgGgjNkR
— Patrick Mouratoglou (@pmouratoglou) April 28, 2023
Anunțul publicat de jucătoarea din Canada a fost unul șocant, care a lăsat întreaga lume a tenisului cu gura căscată. Aceasta a postat, după meciul cu Yastremska, un mesaj care a pornit un scandal uriaș.
„Eu am ceva cu jucatul împotriva dopatelor la Madrid”, a fost mesajul publicat de „Genie” Bouchard, pe care l-a șters după ceva timp.
Chiar dacă jucătoarea a șters mesajul, la scurt timp a revenit cu unul la fel de atacator. Un fan a postat pe platforma de socializare un comentariu, iar Bouchard i-a răspuns, generând un nou scandal.
„Eugenie conduce acum cu 2-0 în meciurile de la Madrid, împotriva dopatelor”, a fost comentariul publicat de fan. Canadianca i-a răspuns: „Doar încerc să îmi fac și eu treaba”.
Eugenie Bouchard a fost eliminată de la turneul din Madrid, după ce a pierdut al doilea meci cu italianca Martina Trevisan. Sportiva din Canada a fost învinsă în două seturi, scor 6-2, 7-5 în favoarea jucătoarei din peninsulă.