Răsturnare de situaţie în scandalul Rapid-FCSB! Kyros Vassaras a revenit cu noi declarații după conferința susținută ieri și care a durat nu mai puțin de trei ore.
Grecul a vrut să lămurească lucrurile spunând că unele declarații au fost interpretate greșit.
Răsturnare de situaţie în scandalul Rapid-FCSB
Șefului arbitrilor a simțit nevoia să facă noi precizări. Asta după ce a fost făcut praf de mai mulți oameni din fotbal pentru declarațiile făcute joi. Grecul a vorbit despre fazele controversate de la Rapid – FCSB și Voluntari – Petrolul.
Acesta a revenit cu precizări pe site-ul FRF.
„Referitor la analiza următoarelor faze:
Rapid – FCSB (Dragoș Grigore) și Voluntari – Petrolul (Christian Irobiso). În aceste două cazuri nu există elemente, conform Legilor Jocului, pentru acordarea unui cartonaș roșu, motiv pentru care VAR nu a putut interveni. De aceea am prezentat și alte clipuri cu incidente similare de pe durata actualului sezon în care arbitrii au luat aceleași decizii fără ca la momentul respectiv să existe controverse.
Rapid – FCSB (Răzvan Onea) – în această situație. Viteza mare cu care se efectuează o intrare prin alunecare este evaluată la nivelul suprafeței de joc de către arbitri. Am explicat, de asemenea, că lipsesc alte criterii clare pentru ca VAR să intervină pentru posibila acordare a unui cartonaș roșu. Precum extensia unuia sau a ambelor picioare sau îndreptarea crampoanelor pe direcția în care se află adversarul.
Prin urmare, în situațiile menționate anterior, dacă arbitrul acordă un cartonaș roșu, VAR nu poate interveni să schimbe decizia și trebuie să confirme decizia arbitrilor de la nivelul gazonului, care pot judeca mai bine intensitatea faultului”, scrie în comunicatul de pe site-ul FRF.
Nu are ce căuta…tupeu la greu…NOI SÎNTEM ROMÂNI!!??!@