Ucraina confirmă că va evolua în preliminariile EURO 2024 la fotbal

Ucraina a anunţat că va continua să evolueze în preliminariile EURO 2024 la fotbal. Asta în ciuda faptului că guvernul de la Kiev a interzis echipelor ucrainene să ia parte la competiţiile în care evoluează sportivi din Rusia şi Belarus.

Kievul a impus această interzicere după ce Rusia a invadat Ucraina cu sprijinul Belarus. Aceasta interdicție se referă la evenimentele olimpice, neolimpice şi paralimpice, conform Reuters.

Ucraina a confirmat că va evolua în preliminariile EURO 2024

Preşedintele Federaţiei Ucrainene de Fotbal, Andri Pavelko, a distribuit pe Facebook o scrisoare în care ministrul ucrainean al Sporturilor a subliniat decizia de a lăsa Ucraina să joace în preliminariile EURO 2024, în care evoluează şi Belarus.

„Naţionala Ucrainei va continua evoluţiile sale oficiale în campania de calificare la Campionatul European din 2024”, a scris ministrul Vadim Gutţait.

Ucraina face parte din Grupa C a preliminariilor, alături de Anglia, Italia, Macedonia de Nord şi Malta. Belarus joacă în Grupa I, din care mai fac parte România, Israel, Andorra, Kosovo şi Elveţia.

Ucraina a pierdut primul meci din această campanie, 0-2 în deplasare cu Anglia, care este liderul grupei, cu şase puncte. Următorul meci al Ucrainei va avea loc pe 16 iunie, în deplasare, cu Macedonia de Nord.

Rusia a fost exclusă din toate competiţie fotbalistice internaţionale după ce a invadat Ucraina, în februarie 2022.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed