Marius Șumudică a decis! Anunț pentru toți fanii rapidiști. Mesaj direct pentru Adrian Mutu

Marius Șumudică a decis! Actualul tehnician al lui Al-Raed a vorbit despre situația actuală de la Rapid, dar și despre viitorul său în cariera de antrenor.

Marius Șumudică a vorbit despre situația actuală a formației de sub podul Grand. Acesta și-a exprimat opinia într-o manieră profesionistă, dar a oferit un mesaj și pentru Adrian Mutu.

Marius Șumudică a vorbit despre Rapid

Marius Șumudică a vorbit despre Rapid, dar și despre tensiunile din jurul formației giuleștene. Acesta și-a oferit opinia despre un posibil demers al suporterilor rapidiști, care ar dori ca Adrian Mutu să demisioneze.

”E o săptămână grea pentru Rapid, cu multe frământări la nivelul clubului, cu patroni, președinți care dau anumite declarații. Șefii de galerie dau declarații în contradictoriu, n-aș vrea să vorbesc despre Rapid.
N-aș putea să vorbesc ca suporterul Șumudică, pentru că sunt antrenor. Ar fi prăpăd dacă aș vorbi ca suporterul Șumudică.

La Rapid este Mutu, care încearcă să-și facă treaba cât mai bine și nu e frumos să vorbesc eu, din postura de antrenor.

Nu știu despre demersul suporterilor de la Rapid, jur. Eu spun un lucru clar de la început, am spus mereu lucrurilor pe nume. Am foarte mulți prieteni rapidiști, Gigi Corsicanu’, Bocciu, toți șefii de la brigăzi. Am crescut cu ei, îi cunosc.

S-a creat emulație la Rapid, lumea așteaptă să meargă la un spectacol. Nu știu de acest demers și ar fi trebuit să știu, cred că aș fi aflat. Cred că suporterii Rapidului nu vor face acest lucru și vor susține echipa la meciul cu FCSB.

Vor să bată FCSB-ul, ca FCSB să nu fie campioană în anul centenarului Rapidului. Eu vreau să ies din ecuația asta, foarte mulți spun că Șumudică bagă bățul prin gard la Rapid. Nu am putere! Financiar nu se pune problema, pentru că suporterii Rapidului nu pot fi cumpărați”, a spus Marius Șumudică, la Digisport.

Șumudică va rămâne la Al Raed

”Ieri am vrut să intru în emisiune, tocmai să excludem varianta Șumudică la Rapid. Eu mă aflu sub contract cu Al Raed, mai am un an de contract, iar clauza de reziliere este una foarte mare.

Nu de ordinul milioanelor, dar aproape de un milion. Mi-ar fi greu să plătesc această sumă, chiar dacă este vorba de Rapid, dar nici ei nu pot să plătească. Nu s-a pus problema să ne înțelegem, dar în momentul de față sunt foarte bine remunerat aici, sunt respectat și mă simt ok.

Sunt mulți care spun că vor să îl înlătur pe Daniel Niculae. Dragii mei, Șumudică este foarte greu să vină la Rapid în următorul an”, a mai adăugat Șumudică, pentru sursa citată anterior.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed