Dezvăluiri incredibile despre un fost patron din Superliga! S-a aflat cum a pus mâna pe o sumă uriaşă.
Este vorba despre George Copos, care a încheiat o afacere foarte profitabilă. Acesta a împrumut bani de la CEC Bank pentru a construi o clădire, iar instituția a devenit chiar chiriaşă şi acum îi plăteşte ratele.
Dezvăluiri incredibile despre George Copos, fost patron din Superliga
Copos a luat un credit în 2017 de la CEC Bank pentru a ridica o clădire de birouri în apropiere de Casa Presei din București. Este vorba despre un împrumut de peste 50 de milioane de euro. Mai apoi, CEC a devenit chiriașă pe o jumătate din proprietatea afaceristului. Astfel, cu banii de chirie, Copos își achită creditul la această instituție bancară.
Clădirea lui Copos poartă numele de Ana Tower. Are 25 de etaje, iar aproape 50% dintre ele găzduiesc birourile băncii. De altfel, acționar majoritar la CEC Bank este chiar Ministerul Finanţelor Publice.
În plus, la parterul construcției există o agenţie CEC, dar și cafenele şi spaţii de relaxare, conform Ziarul de Iași.
George Copos, fost demnitar, a făcut închisoare, sub acuzațiile de transferuri ilegale de jucători de fotbal în străinătate, dar şi pentru afaceri care păgubiseră Loteria Naţională cu suma de 1 milion de euro.
În 2020, banca statului a închiriat zece din etajele clădirii Ana Tower, astfel că George Copos a ajuns să încaseze bani de la CEC din chirie, iar aceste încasări pot reprezenta o garanţie suplimentară pentru împrumutul deja luat.