Gigi Becali l-a luat direct din pat și l-a pus antrenor. Dezvăluiri șocante despre șeful de la FCSB au fost făcute chiar de către tehnician.
Acesta a povestit cum s-a întâmplat totul.
Gigi Becali l-a luat direct din pat și l-a pus antrenor
Mihai Stoichiță nu a uitat nici acum cum a ajuns să o antreneze pe FCSB în 2009. Atunci, Becali a decis să-l demită pe Cristiano Bergodi și l-a sunat de urgență.
Stoichiță spune că nu se aștepta să fie sunat de șeful de la FCSB și dormea în momentul în care acesta l-a chemat la Palat.
„Dormeam la ora 02:00, 02:30. Au venit, m-am pomenit că m-au luat din pat și m-au dus la Palat. Era Panduru manager și l-am întrebat atunci pe Gigi: «De ce mă pui antrenor? Uite, ai antrenor aici tânăr» și mi-a zis: «nu, mă, nu vrea să fie antrenor.» A avut o înțelegere cu Bergodi, mă rog… și Pandi a rămas manager sportiv la club și eu antrenor. De față cu Gigi Becali, Virgil (n.n. Virgil Becali, vărul patronului de la FCSB), Argăseală, Teia, erau foarte mulți… i-au zis că are antrenor. Chiar acesta a fost dialogul”, a mărturisit Mihai Stoichiță, pentru ProSport.
Cine nu l-a dorit pe Mihai Stoichiță la FCSB
Directorul tehnic al Federației Române de Fotbal a povestit că încă de la început a avut probleme cu suporterii. Cei din Peluza Sud i-au transmis să nu preia echipa.
„Precizăm că Mihai Stoichiță va fi contestat în continuare, nu pentru jocul sau rezultatele echipei, ci pentru că la ora 02:00 noaptea, după demiterea rușinoasă a lui Cristiano Bergodi, a acceptat fără remușcări să intre în slujba nu a Stelei, ci a lui George Becali”, au scris fanii de la Asociația Independentă a Suporterilor Steliști atunci.
„A fost un conflict cu Peluza Sud! Mi-au zis să nu vin atunci la Steaua. N-am avut niciodată probleme cu Mustață, dar Peluza Sud intrase deja într-un conflict cu Gigi. Am terminat pe primul loc turul, dar atunci nu era o perioadă extrem de fastă pentru Gigi Becali. I-a vândut pe Ghionea, pe Rada, au plecat către alte zări. A slăbit echipa! L-am adus pe Parpas din Cipru, Jelev a fost fundaș central. Greu să schimbi așa în mijlocul campionatului”, a mai povestit Stoichiță.