Mihai Stoica sare în apărarea lui Tavi Popescu! Explică gestul cu tricoul și le bate obrazul celor care au interpretat episodul drept unul de frondă

Octavian Popescu a fost trimis în teren din primul minut, în partida cu Finlanda, o premieră de la care toată lumea a avut așteptări.

”Perla” lui Gigi Becali n-a strălucit însă pe Giulești, așa că a fost schimbat în minutul 54. Gestul său de a-și scoate tricoul și de a-l arunca undeva lângă bancă a stârnit numeroase reacții.

„Așteptam mai mult de la el, dar randamentul a fost unul șters. Schimbarea a fost justificată. Gestul lui e unul nesăbuit. O face la nervi, de supărare. Dar nu poți să te superi pe tricoul naționalei. Nu ai cum să faci asta!

Eu am mai văzut gesturi d-astea, care au fost condamnate de toată lumea. Când ești la națională, lumea te privește și te judecă. Trebuie să fii mai atent”, a spus Ion Crăciunescu, în emisiunea „Fotbal Club”, de la DigiSport.

La câteva ore distanță, managerul FCSB-ului Mihai Stoica a sărit în apărarea tânărului fotbalist, explicând ce s-ar fi întâmplat de fapt.

”Octavian Popescu iese, dă mâna cu toată lumea, așteaptă respectuos să i se scoată GPS-ul, iar, pentru a se îmbrăca cu bluza din dotare care-i fusese adusă, își scoate tricoul de joc. Îl aruncă în fața băncii, în niciun caz nu dă cu el de pământ. Probabil că cei care i-au înfierat “gestul” l-ar fi împăturit și l-ar fi așezat pe raft. Doar că banca de rezerve n-are rafturi.

M-aș jena teribil să fac subiect din așa ceva. Și eu mă jenez greu.”, a scris Meme pe Facebook.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed