Lovitură totală pentru Adrian Mititelu! Tocmai a venit vestea. S-a aflat ce au păţit cei de la FCU Craiova. Gruparea olteană tocmai a primit o nouă amendă după ce s-a întâmplat la FCU Craiova-Petrolul.
Trupa lui Adrian Mititelu a primit o nouă amendă. De altfel, şi Petrolul Ploieşti, CFR Cluj, Universitatea Cluj, Farul Constanţa şi FC Rapid au fost sancţionate de Comisia de Disciplină.
Lovitură totală pentru Adrian Mititelu!
Au fost acordate penalităţi financiare în valoare de mai multe zeci de mii de lei pentru incidentele provocate în tribune de suporterii proprii.
Conform site-ului oficial al LPF, cea mai mare sancţiune, în valoare de 56.817 lei, a primit-o Petrolul Ploieşti pentru introducerea, aprinderea şi aruncarea de materiale explozive, incendiare şi fumigene de către fani la meciul din deplasare cu FC U Craiova 1948.
Gruparea olteană a primit pentru aceleaşi fapte o penalitate de 7.500 de lei.
„U Craiova 1948 vs. ACS Petrolul 52 – Incidente – În temeiul art. 82.1 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.b, se sancţionează clubul U Craiova 1948 cu penalitate sportivă de 7.500 lei. În temeiul art. 82.2 şi 3.a şi c, raportat la art. 83.2.b, se sancţionează clubul ACS Petrolul 52 cu penalitate sportivă de 56.817 lei”, se arată în soluţia comisiei publicată pe site-ul citat.
Pentru aceleaşi fapte, cluburile CFR Cluj şi Universitatea Cluj, au fost sancţionate 15.000 lei, respectiv 22.500 lei în urma meciului direct din sezonul regulat.
De asemenea, gruparea Farul Constanţa a fost sancţionată cu 16.875 lei în urma incidentelor de la meciul de pe teren propriu cu Universitatea Craiova.
FC Rapid a primit o penalitate financiară de 5.000 de lei după meciul cu Sepsi OSK de la Sfântu Gheorghe deoarece jucătorii au întârziat cu cinci minute startul partidei, în semn de protest că nu toţi suporterii săi care făcuseră deplasarea au putut intra pe stadion.
Tot miercuri, Comisia de Disciplină i-a sancţionat pe jucătorii Andrei Miron (U Cluj) şi Gabriel Iancu (FC Hermannstadt) cu câte două jocuri de suspendare şi penalitate sportivă de 3.000 lei.