Zeița de la cratiță. Nadia Comăneci face și bucate tot de nota 10, cu ce și-a impresionat soțul și fiul de Paștele catolic

Zeița de la cratiță. Nadia Comăneci face și bucate tot de nota, cu ce și-a impresionat soțul și fiul de Paștele catolic

Nadia Comăneci este prima gimnastă din istoria sportului care primit nota 10. Bart Conner, soțul ei, și fiul Dylan i-au dat notă maximă și pentru masa de Paște.

Nadia Comăneci, bucătar pentru masa de Paște

Nadia a ajuns la cratiță și a executat în stil de campioană delicioasele mâncăruri moldovenești. ”Îmi place să gătesc, în special preparate din zona Moldovei. Am învăţat de la mama şi pot spune că mă simt chiar foarte bine în bucătărie. Salata de vinete pe care am făcut-o pentru masa de Paşte s-a mâncat în câteva minute”, a povestit Zeița de la Montreal pentru Orange Sport.

Nadia este expertă în bucate tradiționale românești, chiar dacă jumătate din viață și-a trăit-o în America. Este stabilită peste Ocean din 1989, când a reușit să fugă din țară.

Legenda gimnasticii mondiale are o lună plină. La ea în familie Învierea Domnului să sărbătorește de două ori întotdeauna. ”Eu serbez Paştele de două ori. O dată cu soţul şi băiatul meu, Bart şi Dylan, şi a doua oară de Paştele Ortodocşilor.

Şi, pentru că deja am serbat Paştele catolicilor, băieţii mi-au cerut un preparat care le place foarte mult. Şi anume salata de vinete. Motiv pentru care am trecut la treabă”, a povestit Nadia.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed