Adrian Mutu s-a dezlănţuit! Acuzaţii dure după înfrângerea de la Sepsi. Rapid, în criză. Nu a reuşit să urce pe locul 4, iar antrenorul celor din Giuleşti a aruncat cuvinte dure la finalul meciului.
Adrian Mutu era extrem de nervos după Sepsi-Rapid 2-0. I-a avertizat pe jucători. Cu asemenea prestaţii, Rapid nu are nicio şansă să prindă un loc de Conference League.
Adrian Mutu s-a dezlănţuit!
Adrian Mutu a recunoscut superioritatea celor de la Sepsi. Totuşi, şi-a criticat foarte dur, dar voaalat, propria echipă. Au fost cuvinte dure în direct, la finalul meciului. „Vreau să felicit echipa adversă pentru victorie. A fost mai bună ca noi. E poate cel mai slab meci de când sunt eu pe banca Rapidului. Sunt multe motive. Trebuie să uităm cât mai repede acest meci. Să învăţăm din această înfrângere e că nu dacă ne prezentăm aşa la fiecare meci nu trebuie să ne gândim la cupele europene. Eşti nervos să vezi că lucrurile nu-ţi ies.
Nu mai are rost. O să analizez cu staff-ul şi o să vorbesc cu băieţii. Ne-au depăşit la toate capitolele. Au meritat. Dacă ne-am calificat trebuie să jucăm şi să onorăm play-off-ul. Ar trebui să ne luptăm. Aveam şansa să trecem pe locul 4 azi. Nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul meciului.
Gafa lui Moldovan a schimbat paradigma meciului. Trebuia să facem mai multe faze de poartă în prima repriză, iar în a doua să fim mai concreţi. La nivel de atitudine mă refer. Ai şansă să urci pe locul 4 şi să faci un pas important. Să fii la câteva puncte de locul 2. Motivaţia să fie interioară. Când nu tratezi fotbalul cum trebuie nu e în regulă.
Mai slab decât atât nu putem juca. Am atins fundul sacului cu această prestaţie. Dacă ne ridicăm suntem băieţi deştepţi, dacă nu, nu avem valoare”, a spus Mutu, la finalul meciului, în direct la Digisport.
Antrenorul giuleştenilor a vorbit şi despre faptul că fanii au plecat după 15 minute din stadion. „Ar trebui să se găsească soluţii să intre toţi fanii pe stadion. Nu e normal să rămână unii pe dinafară când e stadionul pe jumătate gol”, a mai spus antrenorul giuleştenilor.