Novak Djokovic a fost marele absent de la ultimele turnee importante din ATP, din cauza refuzului de a se vaccina.
Sârbul susține că s-a obișnuit deja cu pauzele lungi între turnee și a schimbat strategia. Acum se antrenează mai mult și studiază cu atenție fiecare turneu.
Pregătește totul cu mare atenție
”Îmi aleg turneele în care vreau să ating vârful de formă și mă pregătesc pentru ele așa cum vreau eu, lucrez în funcție de programul meu. Nu am avut succes la Monte Carlo în ultimii trei ani pentru că nu am jucat un tenis bun. Sper ca anul acesta să încep mai bine această parte a sezonului și să adaug mai multe titluri la Paris.
Absența lui Nadal este o mare pierdere pentru turneu și pentru tot tenisul, deoarece el a obținut cel mai mare succes pe această suprafață. Știm de câte ori a câștigat la Monaco și în alte turnee la care am participat cu toții. Pe de altă parte, aceasta este o șansă pentru toți ceilalți să încerce să arate un rezultat înalt și să câștige titlul”, a transmis Djokovic la Monte Carlo, informează Eurosport.
Djokovic vrea să dea lovitura
În condițiile în care a avut absențe de lungă durată din circuit, Djokovic a explicat că va da totul în sezonul de zgură.
„În ultimii ani m-am obișnuit să fac multe pauze între turnee. Nu am jucat în SUA nici anul acesta, nici anul trecut. Dar este în regulă. Am petrecut mai mult timp pregătindu-mă pentru sezonul de zgură”, și-a început Djokovic discursul.
Sârbul a câștigat primul turneu de grand slam al anului de la Australian Open. În absența lui Rafael Nadal, schimbarea de strategie a lui Djokovic ar putea însemna și o pregătire specială pentru acest sezon.
Sârbul ar putea încerca să devină primul jucător din istorie care să câștige toate cele 4 turnee de grand slam.