Dezvăluirile momentului. FCSB e pe pierdere, iar Gigi Becali are de primit o sumă fabuloasă. Ce încasări a avut clubul

Potrivit datelor oficiale, FCSB a avut încasări uriașe în 2022 de la UEFA și suporteri. Suma a fost de 10 ori mai mare decât cea din în 2021.

Chiar și așa, clubul patronat de Gigi Becali a încheiat anul cu o pierdere de 1,6 milioane de euro. În plus, are și o datorie fabuloasă către latifundiar.

Câți bani trebuie să încaseze Gigi Becali de la FCSB

După o lungă perioadă de pauză, FCSB a jucat în grupele cupelor europene, așa că a primit o sumă importantă de bani de la UEFA. Este vorba despre aproape 5 milioane de euro. Adică, de 10 ori mai mult decât a primit în 2021.

Venituri importante s-au raportat și din vânzarea biletelor. Anul trecut s-au adunat mai mult de 2 milioane de euro, aproape cât s-a încasat și din drepturile TV. La aceste sume se mai adaugă și sponsorizările, adică încă 2,3 milioane de euro, cu 30% mai mult decât în anul precedent. Chiar și așa, FCSB a încheiat anul pe minus.

Pierderea raportată este de 1,6 milioane de euro, asta în condițiile în care în 2021 profitul fusese de 2 milioane de euro, potrivit GSP.ro. Această diferență se explică prin transferurile făcute de clubul lui Becali.

Câți bani a băgat latifundiarul

Patronul clubului s-a văzut nevoit să-și folosească banii pentru club, astfel că, a virat aproximativ 9,5 milioane de euro în condițiile în care datoria totală a celor de la FCSB era de 10,6 milioane de euro.

În ultimii 5 ani, FCSB a fost mereu pe pierdere, excepție făcând doar anul 2021. Atunci a încasat o sumă frumoasă după ce l-a vândut pe Denis Man la Parma (11 milioane de euro).

Gigi Becali a cheltuit o sumă frumoasă și cu Centrul de juniori. A anunțat că va tăia din bani, dar suma cheltuită în 2022 a fost aceeași cu cea din 2021, adică 1.540.000 de euro. Inițial bugetul era de 900.000 de euro, dar în final s-a cheltuit mai mult.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed