Numai în pielea lui Ianis Hagi să nu fie cineva cel puțin în ultima lună. Fiul lui Gică Hagi a privit din tribună finala de Europa League jucată de colegii lui de la Rangers, iar acum nu poate decât să le facă galerie coechipierilor de la națională care au început dezastruos campania din Nations League, cu două înfrângeri și nici măcar un gol marcat.
Hagi junior este în recupare după ce a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat anterior și a fost nevoit să stea departe de terenul de joc timp de mai multe luni.
Ianis poate reveni cel mai devreme la toamnă, iar așteptarea e din ce în ce mai cruntă. ”Să fiu accidentat și să nu pot să fac ceea ce iubesc e ca și cum îi iei unui copil jucăria și îl lași într-o camera singur! Cred că înnebunește!
Îmi aduc aminte prima dată când am început să merg după operație, eram acasă și zâmbeam încontinuu! Mama mă întreba dacă râd sau am văzut ceva haios, pur și simplu îi ziceam că e prima zi în care merg, e ceva incredibil. Simțeam că era imposibil să mai merg după ce m-am operat!
N-aș putea să îi mulțumesc doar pentru o perioadă, n-aș putea să îi mulțumesc toată viața. Dacă aș stă zi de zi să îi mulțumesc nu cred că ar fi de ajuns, nici lui, nici mamei mele pentru că sunt persoana care sunt acum datorită lor!”, a declarat Ianis Hagi, potrivit AS.ro.