Însărcinată în 8 luni a arbitrat 15 ore la concursul de la Atena!

Adriana Mitroi, antrenoarea Amaliei Lică, noua revelație a gimnasticii ritmice, nu poate să stea departe de sala de antrenament și de concursuri, deși mai are puțin și naște.

„Mai am doar 6 săptămâni până nasc, vreau să vin la sală până nu mai pot”, mărturisește Adriana Mitroi.

Care mai și arbitrează. La ultimul concurs, cel de la Atena, care i-a adus Amaliei 4 medalii de aur, antrenoarea a arbitrat…15 ore!

„A fost destul de greu pentru că a fost un concurs extraordinar de lung am început la 8 jumătate să arbitrăm și am terminat pe la 11 și jumătate seara”, povestește Adriana.

O antrenează pe Amalia de la 6 ani

Adriana Mitroi o antrenează pe Amalia de când gimnasta avea doar 6 ani și recunoaște că are emoții la toate concursurile ei.

„Destul de mari mai ales atunci când arbitrez pentru atunci când stau la masă simt că nu pot să fac prea multe pentru ea. Când sunt lângă ea și sunt ca antrenoare simt că am un aport și pot să o ajut fix înainte să intre pe covor”, recunoaște antrenoarea.

La jumătatea lui iulie, Amalia își dă cel mai important examen din carieră! Gimnasta de 14 ani va participa la Campionatele Mondiale pentru Juniori care vor fi în premieră la Cluj.

„Avem și sportive cu care să accesăm niște rezultate foarte foarte bune, este senzațional pentru noi”, spune Adriana Mitroi.

După ce va naște, Adriana și-a propus să stea foarte puțin acasă: „În iulie voi fi  prezentă la campionatul mondial, va trebui să arbitrez”!

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed