Williams a fost amendată cu 25.000 de dolari pentru că a încălcat regulamentul privind plafonarea costurilor în Formula 1 prin faptul că a ratat termenul limită pentru depunerea rapoartelor financiare ale echipei pentru anul 2021, a anunțat marți Federația Internațională de Automobilism (FIA), anunță mediafax.
Aceasta a precizat că un „acord de încălcare acceptată”, datat 19 mai 2022, a fost încheiat între FIA și Williams Grand Prix Engineering Limited.
Williams a fost notificată la 12 aprilie că a comis o încălcare procedurală, după ce echipa a dezvăluit în mod voluntar problema înainte de termenul limită de raportare a anului complet, din 31 martie.
Problema a fost rezolvată între timp, iar Williams a plătit penalitatea.
Foștii campioni sunt primii care au fost sancționați pentru încălcarea reglementărilor privind limitarea cheltuielilor echipelor de Formula 1 la 140 de milioane de dolari în acest an.
Williams, companie privată, cândva dominantă, dar fără titlu din 1997, și care acum se luptă printre codași, are unul dintre cele mai mici bugete din acest sport.
Cele mai mari și mai bogate echipe au avertizat că menținerea în limitele impuse va fi imposibilă din cauza inflației și a costurilor în spirală și doresc ca FIA să extindă plafonul.
Toto Wolff, șeful și coproprietarul Mercedes F1, a declarat reporterilor la Marele Premiu de luna trecută de la Monaco că factura de energie a echipei sale de la fabrica din Brackley a crescut de la 2,5 milioane de lire sterline la 6,5 milioane de lire sterline, iar costurile de transport de marfă în mod similar.