Nu-i așa că v-ați plictisit să auziți de fiecare dată, să citiți în cronici, acum și pe rețelele de socializare acest tâmpit clișeu? Am jucat ca niciodată, am pierdut ca-ntotdeauna. Așa, și?
Nu că ne-a spus-o Mutu. Sau că i-o spunem noi lui Mutu, dar da, România a arătat mai bine ca în Muntenegru cu Bosnia. Sincer, a adus chiar cu o echipă de fotbal. Să fi ajutat puțin furtuna care a întârziat meciul, să-i fi îndârjit pe fotbaliștii lui Iordănescu scandările ostile ale publicului de la Zenica?
Cert e că nu ne-a mai crăpat obrazul de rușine. Naționala a și ratat, a și pasat, ce mai contează că de-a latul? Statistica va arăta posesie. Și pasă reușită. Și tot statistică, această înșelătoare găselniță, va consemna și faptul că mult prea criticata Românie care la Podgorica n-a adulmecat poarta adversă, a și bifat mai multe ocazii decât adversarul.
Uriașă a fost ocazia lui Pușcaș, care a ratat cu poarta goală în minutul 18. A mai eșuat o dată, în minutul 36, și nici Burcă n-a avut noroc. De altfel, Burcă a nimerit și bara.
În partea a doua, am atacat noi, succesiv, au mai scăpat și ei. Măcar la un capitol am fost net superiori. Am fost mai arțăgoși, am dat cu cotul, cu șoldul și am împins la maximum ceea ce în limbajul fotbalistic este calificat drept forță disproporționată. Cum ar veni, am vrut să-i luăm cu fulgi cu tot.
Însă după intrarea lui Miralem, ne-au luat ei la mână. Și-au înclinat terenul, așa că tricolorii n-au reușit să o ia ușor pe scări cu Pjanic… Bosnia a înscris, cum era firesc, în minutul 68, după ce partea lui Manea a fost șvaițer, iar Prevljak a mai beneficiat și de o minge bărbierită de bravul Niță.
Naționalei i-ar fi trebuit ceva explozie, pase cursive, șuturi, goluri, dar Maxim a reușit doar niște călcîie. Pușcaș a șutat peste, iar absurdul situației în care se află România, favorita grupei după toți, dar doar o biată codașă după două jocuri, e întregit de replicile comentatorilor. Care ne spun că naționala lui Edi reacționează bine după golul primit.
Wait? What?
Parcă înghețat în propriile idei, hipnotizat, sau poate pur și simplu prea fricos ca să strice un angrenaj care supraviețuia cât de cât, Iordănescu junior a reaționat însă greu după golul primit. A schimbat doar în minutul 75. Însă mult prea puțin timp geniul lui Tavi Popescu.
Da, corect, are și Edi dreptate. Că am fi putut și era corect un rezultat de egalitate. Dar nu l-am obținut. Și, hey, folclorul, legenda, nu mai contează cine, spun așa. Că fotbalul se joacă pe goluri și pe puncte. Noi n-avem, din păcate, nici una, nici cealaltă.