S-a anunțat lotul României pentru Billie Jean King Cup

FRT a anunţat echipa cu care ţara noastră va aborda meciul cu Slovenia, din cadrul Billie Jean King Cup by Gainbridge, de luna viitoare, din deplasare.

Căpitanul nejucător Horia Tecău se va baza pe: Ana Bogdan (locul 57 în clasamentul WTA la simplu şi 269 la dublu), Irina Maria Bara (locul 193 la simplu şi 113 la dublu). Jaqueline Adina Cristian (locul 202 la simplu şi 531 la dublu), Anca Alexia Todoni (locul 727 la simplu şi 1169 la dublu) şi Monica Niculescu (locul 40 la dublu).

„Va fi din nou un meci foarte important pentru echipa României. Ne dorim să mergem mai departe, să ne calificăm la turneul final şi, chiar dacă jucăm în deplasare, atenţia noastră se îndreaptă doar către pregătirea meciului. Încercăm să o facem cât mai bine, fără să ne intereseze cine este favorit. Cred mult în potenţialul fetelor noastre, mai ales că avem o relaţie bună de echipă. Sunt entuziasmat şi abia aştept meciul şi să ne calificăm”, a declarat căpitanul nejucător al României, Horia Tecău, potrivit frt.ro.

Slovenia, care îl are căpitan nejucător pe Andrej Krasavec, le-a convocat pentru acest meci pe Tamara Zidansek (locul 114 la simplu şi 52 la dublu), Kaja Juvan (locul 135 la simplu şi 435 la dublu). Nina Potocnik (locul 260 la simplu şi 548 la dublu), Pia Lovric (locul 582 la simplu şi 613 la dublu) şi Ela Nala Milic (fără clasament).

Meciul dintre Slovenia şi România va avea loc în perioada 14-15 aprilie 2023, în Sport Park Bonifika, din oraşul Koper. Câștigătoarea se califică la turneul final al competiţiei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed