Federaţia Internaţională de Patinaj (ISU) a ridicat, marţi, vârsta minimă pentru patinatorii artistici la 17 ani, în loc de 15 în prezent, pentru a participa la competiţiile de seniori, scrie lefigaro.fr, potrivit news.ro.
Decizia, luată la Congresul ISU din Phuket, Thailanda, vine la câteva luni după un caz de dopaj la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing în care era implicată rusoaica de 15 ani Kamila Valieva.
La prima ei participare la Jocurile Olimpice de iarnă, la doar 15 ani, Valieva a ajutat Rusia să câştige proba pe echipe de la Beijing, devenind prima patinatoare care a reuşit să execute o săritură cvadruplă la Jocurile Olimpice.
Autorităţile antidoping au anunţat apoi că adolescenta rusă a fost depistată pozitiv, la un test efectuat la sfârşitul lunii decembrie, cu trimetazidină, o substanţă folosită pentru tratarea anginei pectorale, considerată că îmbunătăţeşte circulaţia sângelui. Valieva a primit în ultimul moment dreptul de a concura în continuare la JO din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a participa la proba individuală feminină, la care era favorită, fără a se pronunţa asupra testului ei pozitiv.
Pe locul I după programul scurt, ea a ratat complet programul liber, căzând de mai multe ori şi încheindu-şi exerciţilul în lacrimi. Ea a ocupat locul 4 şi a ratat podiumul olimpic.