Dinamo luptă în play-off pentru revenirea în Liga 1. Mai mult, clubul trece prin restructurări importante. Asta pentru că se dorește redresarea financiară a clubului din Ștefan cel Mare, conform GSP.
Noul plan de reorganizare a fost elaborat de Eugen Voicu și Andrei Nicolescu, cei care l-au înlocuit pe Dorin Șerdean. Vechiul plan de reorganizare fusese depus în toamna anului 2022, dar nu a trecut de prima instanță de judecată.
Noii acționari de la Dinamo speră să scape de datorii
Noii acționari își doresc să achite datoriile clubului, asta dacă vor primi un vot favorabil de la Adunarea Generală a Creditorilor.
Planul actual ar urma să fie depus după revenirea în România a administratorului judiciar Răzvan Zăvăleanu. Adunarea Generală a Creditorilor se va reuni în aprilie pentru a da o decizie.
De altfel, creanțele de la masa credală au o valoare de circa 37,3 milioane de lei (7,4 milioane de euro). Noii acționari vor să reducă suma la circa 2,4 milioane de euro.
Perdanții vor fi creditorii incluși în categoria „chirografari”, care, potrivit noului plan, nu vor mai fi plătiți în final. Astfel s-ar face o economie de 5 milioane de euro, speră acționarii de la Dinamo.