Este răsturnare de situaţie în cazul retragerii Vlad Chiricheş de la echipa naţională! Fundaşul căpitan este apărat de Generaţia de Aur. Dorinel Munteanu, antrenorul celor de la Oţelul, spune că România nu-şi permite să-şi piardă unul dintre cei mai experimentaţi jucători.
Recordmanul de selecții în echipa națională a României, cu 134 de meciuri, spune că fundaşul lui Sassuolo trebuie convins să nu se retragă de la echipa naţională după Muntenegru – România 2-0.
Cu o parte din vină la ambele goluri ale Muntenegrului din primul meci al campaniei de Nations League, Vlad Chiricheș a fost criticat vehement de oamenii de fotbal din România, deși a ieșit în față pentru a-și prezenta scuzele față de colegi.
„În opinia mea, nu ne permitem să-l pierdem pe Chiricheș. Trebuie convins să continue, chiar dacă a făcut greșeli în meciul acesta. Fundașul central este supus greșelii. Ținând cont situația noastră și locul unde joacă, nu ne permitem să-l pierdem și pe el, sincer.
Trebuie discutat cu el. Cred că la el este o problemă mentală. Ori nu este mulțumit… nu știu ce se întâmplă cu el. A făcut câteva greșeli, dar să ne gândim și meciurile bune pe care le-a făcut, când a fost stâlpul apărării. Ar trebui să le punem în balanță.
Noi nu avem siguranță pe faza defensivă la națională. Am luat foarte multe goluri la fazele fixe pe greșeli personale: spațiu între fundași, coordonarea nu e în regulă. Preocuparea antrenorului trebuie să fie organizarea foarte bună a jocului, mai ales pe faza defensivă”, a declarat Munteanu la Pro Arena.
Bosnia – România este marți, de la ora 21:45, ultimul meci din deplasare din cadrul acestei acțiuni. Pe 11 iunie, ”tricolorii” vor primi vizita naționalei Finlandei, pe arena din Giulești, unde, trei zile mai târziu, vor juca împotriva Muntenegrului.
Lotul României
PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 15/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 0/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 0/0)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 6/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 16/2), Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 12/0), Iulian Cristea (FCSB, 3/0), Virgil Ghiță (KS Cracovia | Polonia, 1/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 71/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 9/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 23/1), Mario Camora (CFR Cluj, 7/0), Marius Ștefănescu (Sepsi OSK, 0/0)
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Rakow Czestochowa | Polonia, 5/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 22/3), Darius Olaru (FCSB, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 52/6), Sergiu Hanca (KS Cracovia | Polonia, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 11/1), Octavian Popescu (FCSB, 2/0), Nicolae Păun (Sepsi OSK, 0/0), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 7/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 17/3), Alexandru Crețu (Universitatea Craiova, 5/0), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 37/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 3/0)
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 23/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 15/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 27/8)