Mihai Stoica, umilit în direct! Acuzaţii grave la adresa oficialului de la FCSB. Nu s-a mai abţinut şi a spus totul. Managerul general al vicecampioanei nu mai scapă de ironiile din partea oamenilor din fotbalul românesc.
Gigi Becali a spus despre Mihai Stoica faptul că este un „câine”, nu un „leu” ca el. Prilej pentru un adversar al lui Stoica să-l facă praf.
Mihai Stoica, umilit în direct!
Mihai Stoica a fost atacat la scenă deschisă de Leo Strizu. Tot scandalul a fost pe placul lui Valeriu Răchită care l-a ironizat pe oficialul vicecampioanei României. La scurt timp după ce Meme Stoica a fost numit câine de Gigi Becali, Vivi Răchită i-a găsit o poreclă incredibilă oficialului de la FCSB.
„N-a zis Gigi Becali că face el totul? De ce te lași, mă, umilit? L-a făcut acum ‘Lăbuș’. A spus acum ‘bateți-vă, mă, cu leul, nu cu câinele’. Cum să accepți, mă? Orice om cu personalitate și cu demnitate, în momentul următor își dădea demisia! Eu să lucrez cu Becali? Niciodată!”, a spus Vivi Răchită, conform fanatik.ro.
După ce Leo Strizu a arătat cu degetul către Meme Stoica la scurt timp după ce și-a dat demisia de la FCSB, Gigi Becali a sărit în apărarea managerului general de al FCSB pe care l-a comparat cu un câine. „M-a întrebat Meme ‘Băi, ce fac?’ I-am zis că el e acolo să ajute. El era acolo să țină locul de licență. El s-a supărat că, vezi Doamne, îl lucrează Meme. Eu am vrut să fac un bine și uite ce iese dacă faci un bine. El a vrut să lovească în mine, dar, când nu poți să lovești un leu, lovești un câine. Meme nu face altceva decât să execute ordinele.”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
„Comparațiile astea zoologice? Nu mă deranjează. Știți de ce? Gigi trăiește jumătate de zi în biserică. Acolo se slujește. Termenul nu este folosit în sens peiorativ. Gigi nu-l folosește așa.
Unii n-au cum să înțeleagă pentru că n-au cunoștințe aici. Așa se exprimă el. Comparațiile zoologice sunt la ordinea zilei. Ne distrează. Gigi nu a fost urs la un moment dat?”, a declarat Mihai Stoica, în direct la OrangeSport.