Un antrenor din Franța a demisionat după ce a făcut mai multe remarci nepotrivite la adresa jucătorilor

Abdel Bouhazama, antrenorul lui Angers, şi-a dat demisia marţi după remarcile nepotrivite făcute în faţa jucătorilor.

Tehnicianul  şi-a condus ultima oară echipa, de pe bancă, duminică, la meciul cu Montpellier, pierdut cu 0-5. Bouhazama a încercat să îşi mobilizeze jucătorii, denunţând tratamentul mediatic din jurul clubului şi vorbind pe tema „singuri împotriva tuturor”, potrivit news.ro.

Astfel, pentru a-şi ilustra punctul de vedere, antrenorul în vârstă de 54 de ani a menţionat situaţia lui Ilyes Chetti titularizat duminică în lipsa altor soluţii pe postul respectiv.

Cum Chetti este anchetat, fiind suspectat că a atins indecent o tânără în timpul unei seri petrecute într-un club de noapte, antrenorul Bouhazama a încercat să îşi justifice alegerea de a începe meciul cu Ilyes Chetti  spunându-le celorlalţi jucători:

„Nu e ceva rău, cu toţii am mai atins fete înainte de asta”, cuvinte care i-ar fi „şocat” pe jucători, lăsându-i „fără reacţie” înainte de întâlnirea cu Montpellier. Mai multe pesoane au raportat această ieşire a antrenorului cotidianelor L’Equipe şi Ouest-France.

Confruntat cu controversele apărute după nefericitele lui remarci, tehnicianul de la Angers şi-a dat demisia, marţi.

„Confruntat cu presiunea media şi pentru a păstra imaginea clubului şi liniştea vestiarului, Abdel Bouhazama l-a anunţat pe preşedintele Saïd Chabane că a decis să-şi părăsească postul”, a anunţat clubul într-un comunicat de presă.

Abdel Bouhazama era antrenorul echipei Angers din luna noiembrie a anului 2022. El va fi înlocuit cu un antrenor interimar, Alexandre Dujeux.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed