Este vorba despre recordul deținut până acum de Simona Halep, care timp 48 de săptămâni consecutive s-a aflat în fruntea clasamentului WTA.
Însă forma mai slabă a româncei și mai ales suspendarea au ținut-o departe de performanțe și recorduri, pe care dacă nu joacă, nu are cum să le îmbunătățească sau să le mențină.
Poloneza Iga Swiatek, lider autoritar al clasamentului mondial, este deja în săptămâna cu numărul 48 pe prima poziția. Și chiar dacă nu participă la niciun turneu în weekend, nu există vreo șansă ca ea să-și piardă locul.
Iar luni, 6 martie, jucătoarea din Polonia îi va depăși recordul Simonei Halep. În acest moment, Iga Swiatek are un avans de 4.485 puncte față de bielorusa Aryna Sabalenka, locul 2 WTA.
Simona Halep a fost lider mondial WTA între 2017 și 2019, timp de 64 de săptămâni (în total). A câștigat două trofee de Grand Slam: Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.
Românca a fost suspendată provizoriu în octombrie anul trecut, după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat la US Open. Programată pentru sfârșitul lui februarie, audierea Simonei s-a amânat, așa că deocamdată procesul nu a început.