Mihai Stoica, dat de gol! S-a aflat ce rol are, de fapt, la FCSB. Adevărul a ieşit la iveală în direct. Antrenorul paravan al vicecampioanei a făcut lumină în privinţa rolului managerului general la echipă.
Mihai Stoica va fi nevoit să-l înlocuiască pe Mihai Pintilii pe bancă. Antrenorul fără nicio licenţă a fost suspendat timp de patru etape.
Mihai Stoica, dat de gol!
Leo Strizu a fost cel care a spus, de fapt, cu ce se ocupă Mihai Stoica. Mihai Pintilii a fost suspendat patru etape de Comisia de Disciplină din cadrul FRF. Sancţiunea a fost luată pentru că le-a oferit indicații jucătorilor, deși nu avea dreptul.
Locul lui Pintilii pe banca roș-albaștrilor va fi luat, în aceste patru etape, de Mihai Stoica, managerul celor de la FCSB. FCSB-Petrolul se joacă în această seară, pe Arena Naţională, de la ora 20.00.
Este primul meci din Superliga în care Mihai Pintilii nu va putea sta pe bancă. “Respectăm decizia Federației, ne așteptam, nu ne-a prins nepregătiți. Salut revenirea lui Mihai Stoica pe bancă, ceea ce oferă un plus echipei vizavi de moral și încredere.
Indicațiile tehnico-tactice se vor da cum s-au dat și până acum. Nu trebuie să-și facă nimeni probleme că echipa va suferi din acest punct de vedere”, a spus Leo Strizu, la conferința de presă.
În acte, Mihai Stoica este însărcinat de FCSB să coordoneze activitatea copiilor de mingi în timp meciurilor. Asta îi permite să ia loc la ieșirea din tunel. Cu acest rol, Mihai Stoica, care nu e obligat să stea la marginea terenului. Trebuie să participe la un instructaj înaintea fiecărui joc, apoi să le transmită copiilor obligațiile care le revin, să nu întârzie jocul, să ofere o minge cât se poate de repede, să fie atenți la joc.
Totuși, pe parcursul jocurilor, Mihai Stoica este surprins deseori când se ridică de pe scaun, vorbește cu jucătorii și chiar dă indicații.