O adevărată bombă a fost detonată în Spania, iar Barcelona riscă sancțiuni extrem de dure, inclusiv retrogradarea.
Barcelona riscă sancțiuni penale
Președintele La Liga, Javier Tebas, susține că acest scandal afectează puternic imaginea întregului campionat.
El a explicat că sancțiunea în plan sportiv s-a prescris, dar în plan penal trebuie să se meartă până la capăt.
„Nu ştiu dacă rezultatele meciului au fost direct afectate. Dar pentru imaginea LaLiga, nu-mi place. LaLiga nu poate rămâne pasivă în faţa indiciilor pe care le avem în presă”, a declarat Javier Tebas.
„Ancheta trebuie să meargă până la capăt (…) pentru că toate acestea dăunează foarte mult fotbalului spaniol”, a declarat liderul, precizând că dacă faptele sunt „prescrise la nivel sportiv” nu este cazul ” şi în penal”.
Tebas a susţinut că „nu a observat niciodată ceva ciudat” în meciurile pe care le-a văzut: „Este foarte complicat să trişezi în lumea arbitrajului. În plus, astăzi, cu televiziunea…” Dar a adăugat că „nu este necesar ca tentativa de corupţie să funcţioneze pentru ca aceasta să fie condamnabilă”.
Barcelona a umblat cu bani la arbitri
Barcelona este acuzată a plătit peste 6 milioane de lire sterline către o companie a unui șef al arbitrilor.
Postul spaniol Cadena SER afirmă că procuratura Barcelonei susține că plățile au fost făcute către fostul vicepreședinte al Comisiei Tehnice a Arbitrilor, Jose Maria Enriquez Negreira, în timpul președinției lui Josep Maria Bartomeu.
Bartomeu, care a fost acuzat de corupție de către poliție în 2020, spune că plățile, trei în total, au fost legitime și au fost active din 2003 încoace, dar s-au oprit din cauza nevoii clubului de a reduce costurile.
Procurorii investighează trei plăți majore: 532.728,02 euro au fost transferați în 2016, 541.752 de euro au fost plătiți în 2017, iar cea mai mică ”taxă” de 318.200 de euro a fost trimisă în 2018.
The Athletic raportează că plățile au fost efectuate prin intermediul unei companii numite DASNIL 95, care a fost înființată de Enriquez Negreira și care era gestionată de fiul său.
Când au depus mărturie în cadrul anchetei de corupție, cei doi au negat orice abatere și spun că plățile efectuate au fost în legătură cu consultanța de specialitate oferită cu privire la comportamentele față de diferiți arbitri.
De asemenea, ei subliniază că nu a existat niciun fel de favoritism față de Barcelona pe teren.
Clubul știe de toate acuzațiile
FC Barcelona a emis un comunicat de presă prin care recunoaște ancheta și admite că faptele s-au petrecut. Totuși, catalanii susțin că n-au fost bani pentru a fi ajutați de către arbitri, ci pentru a avea informații tehnice.
„După informațiile difuzate astăzi în emisiunea Que t’hi jugues de pe Ser Catalunya, Barcelona, cunoscând faptele pe care Procuratura le investighează în legătură cu plățile efectuate către companii externe, dorește să clarifice:
În trecut, Barcelona a contractat serviciile unui consultant tehnic extern, care a furnizat, în format video, rapoarte tehnice referitoare la jucători din categoriile de tineret ale statului spaniol pentru secretarul tehnic al clubului.
În plus, relația cu acest furnizor extern s-a extins la rapoarte tehnice referitoare la arbitrajul profesionist, în vederea completării informațiilor solicitate de către staff-ul tehnic al primei echipe și al academiei, o practică obișnuită în cluburile profesioniste de fotbal.
În prezent, aceste tipuri de servicii externe revin unui profesionist alocat în cadrul Secției de Fotbal.
Barcelona regretă că această informație a apărut chiar în cel mai bun moment sportiv al actualului sezon.
Barcelona va acționa în justiție împotriva celor care aduc atingere imaginii clubului prin eventualele insinuări contrare reputației instituției care ar putea fi produse pe baza acestor informații.”, arată Barcelona.