Dan Petrescu nu a ținut cont de nimic. Și-a pus toți jucătorii în cap. Ce a spus după meciul cu Lazio

Dan Petrescu nu a ținut cont de nimic și și-a pus toți jucătorii în cap. CFR Cluj a pierdut meciul cu Lazio, scor 0-1, în manșa tur a play-off-ului pentru optimile Conference League.

Antrenorul campioanei a recunoscut superioritatea italienilor, chiar dacă aceștia au jucat aproape tot meciul cu un om în minus.

”Nivelul lor e mult prea mare, se vede din avion. Puteau să joace şi în 9 jucători şi să ne bată. S-a văzut diferenţa de valoare în opinia mea. E clar că mi-aș fi dorit să am un mijlocaș ofensiv bun, dar ăsta e lotul. Diferența de valoare se vede între noi și Lazio.

Milinkovic-Savic costă 100 de milioane, Immobile, 100 de milioane. Nu am ce să le reproșez, să nu uităm că am jucat cu Lazio. Să fim realiști! Noi nu mai suntem de mult realiști!

Sunt favoriți (n.r.- la calificare), dar fotbalul e fotbal. S-a întâmplat să batem Lazio în trecut, vom încerca să câștigăm și acum. Nu avem cum să schimbăm jucătorii, atitudinea a fost bună, dar astăzi s-a văzut diferența din avion”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă de la finalul jocului.

Dan Petrescu: „Aveam jucători mai buni”

Dan Petrescu a făcut o analiză a lotului său actual pentru gsp.ro și spune că în 2019 a avut jucători mai buni.

„Cred că în 2019 aveam o echipă mai bună, jucători mai buni. Poate greșesc, dar erau Culio, Djokovic, Traore, Țucudean, Vinicius. Erau jucători de valoare, de nivel. Era Păun, atunci juca foarte bine. Lazio cred că e mai bună acum”, a declarat antrenorul campioanei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed