Vasile Dîncu a dat ordinul, CSA Steaua execută: Cât timp mai are și cum poate promova echipa Armatei în Liga 1

CSA Steaua s-a clasat pe locul patru în play-off-ul Ligii 2 din sezonul 2021/2022, dar nu a primit dreptul de a disputa barajul de promovare în Liga 1.

În mod normal, Steaua ar fi trebuit să joace barajul pentru promovare cu ocupanta locului 7 în play-out-ul Ligii 1, Chindia Târgoviște, însă locul i-a fost luat de Concordia Chiajna.”Militarii” n-au avut drept de promovare, din cauza formei de organizare – club de drept public.

Pentru a se putea lupta pentru promovarea în primul eșalon fotbalistic din România în sezonul următor, CSA Steaua are două posibilități: să ceară modificarea Legii Sportului sau să transforme clubul într-o structură de drept privat. Doar că timpul este limitat.

Potrivit declarațiilor oficialilor de la FRF, gruparea din Ghencea trebuie să facă toate demersurile până la începutul sezonului din Liga 2, pe 6 august. Dacă această dată va fi depășită, cel mai probabil, CSA Steaua va păți la fel ca în stagiunea recent încheiată.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a anunțat că vor fi făcute schimbări importante la CSA, pentru îndeplinirea obiectivului de a promova. Planul vizează și transferuri de jucători.

“Steaua, echipa MAPN, nu poate promova și sunt două motive importante. În primul rând, în momentul ăsta nu avem o echipă de promovat, drept pentru care s-a clasat pe locul patru. În acest moment, să fim serioși, bugetul echipei și performanța echipei nu-i permit să fie o echipă de top în Liga 1.

A părut să nu conteze faptul că la baraj a câștigat dreptul de a promova. Conform legii, în România, echipele departamentale nu pot să joace în liga profesionistă. Este anormal acest lucru și nu mi se pare normal să nu aibă șansa de a promova, pentru că nu poți să participi la un campionat în care nu ai dreptul să câștigi.

Am discutat cu echipa. Evident că pentru anul viitor ne pregătim pentru o echipă care să se lupte pentru intrarea în Liga 1. Dreptul l-ar putea avea în două feluri. Schimbăm legea, ceea ce nu cred că este cazul. Cred că cea mai bună șansă pentru ei ar fi organizarea echipei Steaua după modelul Dinamo București. Cred că aceasta este calea cea mai bună. Vom face aceste modificări foarte repede. Echipa trebuie schimbată mult, trebuie aduși oameni noi, trebuie să devină o echipă profesionistă”, a spus Vasile Dîncu pentru euronews.ro, anunță digisport.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed