De Marcos Alonso, cei care uitaseră de el, și-au amintit astăzi cu siguranță. Contextul, cel mai sumbru, fiindcă fostul jucător al Barcelonei s-a luptat doi ani cu un cancer pulmonar, însă în cele din urmă, a pierdut lupta.
La 63 de ani, fotbalistul va fi îngropat mâine la Santander. Marcos Alonso a fost ultimul executant al loviturilor de departajare pentru Barcelona în finala cu Steaua din 86. A fost titular și a rămas pe teren până la final și și-a asumat lovitura decisivă. A șutat în stânga lui Duckadam, dar eroul român a intuit colțul și a apărat, aducând astfel Cupa Campionilor Europeni în România.
Din păcate însă, Marcos Alonso a intrat în galeria foștilor jucători care au luat parte la acea finală care au pierit de tineri. S-a vorbit despre ”blestemul Sevillei”, pentru că Marcos este al 5-lea fotbalist care încetează din viață dintre cei care au jucat în finala de pe 7 mai ’86.
Portarul catalanilor Javier Urruticoechea a murit în 2001, la doar 49 de ani într-un accident de mașină. Zece ani mai târziu, Angel Pedrazza, primul fotbalist produs sută la sută de academia Barcei, La Masia, care a debutat la prima echipă, a fost răpus de cancer la doar 48 de ani.
În 2015, lumea fotbalului românesc era în șoc: singur, falit și depresiv, fostul mijlocaș al Stelei, Lucian Bălan, și-a încheiat socotelile cu viața la doar 56 de ani, după ce suferise un atac cerebral. În 2020, fotbalistul care a alergat și a atins primul trofeul Cupei Campionilor, Ilie Bărbulescu, a murit în somn, la 63 de ani. din cauza unui infarct. A fost găsit a doua zi în casă de rude.