Gigi Becali s-a dezlănţuit! Anunţul momentului după victoria din derby. Latifundiarul din Pipera este entuziasmat de jocul vicecampioanei şi i-a lăudat pe băieţii lui Mihai Pintilii. Mai mult, şeful FCSB şi-a permis să glumească.
Gigi Becali este euforic după victoria echipei sale cu CFR Cluj, scor 1-0. Omul de afaceri a lăudat jocul prestat de elevii lui Mihai Pintilii.
Gigi Becali s-a dezlănţuit!
Gigi Becali este convins că echipa lui va câștiga titlul în Superliga dacă va evolua la fel ca în Gruia. Mai mult, milionarul a oferit și un moment amuzant, amintind de o celebră declarație a lui Cristi Borcea.
„Nu e vorba că s-a strâns lupta. Noi, dacă jucăm așa, ne gândim să ne lăsați în pace, să ne pregătim de Liga Campionilor. Nu le-am dat nicio șansă celor de la CFR Cluj. Am fost doar noi pe teren, mai ales în prima repriză. Dacă jucăm așa, vă rog să ne lăsați să ne pregătim de Liga Campionilor.
Golul nostru a venit ca urmare a jocului nostru. Nu ați văzut că nu s-a schimbat nimic? Nu aveai ce să schimbi. Ce să schimbi? Când joacă echipa perfect, nu ai ce să schimbi.
Nu am văzut așa vijelie de joc. Am jucat din prima. Pac, pac, pac, pase din prima. Asemenea vijelie nu am văzut. Nu am jucat niciodată. Nici Barcelona nu juca în asemenea viteză. Meciul mi-a dat curaj. Cu un asemenea joc, nu ne poate sta nimeni în cale. În prima repriză, CFR Cluj nu a contat pe teren. CFR-ul a avut două ocazii. Una din unghi, iar la cealaltă ocazie, Yeboah nu a avut loc. Era o poziție grea, nu putea să marcheze. La Farul – CSU Craiova vreau să fie egal. Ambele echipe ar pierde puncte”, a spus Gigi Becali.