Scoția a produs surpriza. A învins Anglia în Turneul celor Șase Națiuni / Video

Reprezentativa Scoţiei a învins surprinzător selecționata Angliei, cu scorul de 29-23 (12-13), sâmbătă, pe Stadionul Twickenham din Londra, în prima etapă a Turneului celor Şase Naţiuni.

Echipa ”Trandafirului” a avut astfel parte de un debut nefericit sub comanda antrenorului Steve Borthwick.

Englezii au marcat trei eseuri, prin Max Malins (24, 38) şi Ellis Genge (48), unul fiind transformat de Owen Farrell (49), care a înscris şi din două lovituri de pedeapsă (40+3, 65).

”Ciulinii” au încheiat cu patru încercări, reuşite de Huw Jones (15), Duhan van der Merwe (29, 75) şi Ben White (51), dintre care trei au fost transformate de Finn Russell (15, 52, 76), care a înscris şi dintr-o lovitură de penalitate (69).

Scoţia a câştigat astfel şi Cupa Calcutta, pusă în joc între cele două echipe în meciurile din Six Nations, potrivit agerpres.ro.

Irlanda a învins Ţara Galilor în Turneul celor Șase Națiuni

În alt meci jucat sâmbătă, Irlanda a dispus de Ţara Galilor cu scorul de 34-10 (27-3), pe Principality Stadium din Cardiff.

Irlandezii, care au reuşit trei eseuri în primele 20 de minute, Caelen Doris (3), James Ryan (10) şi James Lowe (22), au mai marcat o încercare pe final, prin Josh van der Flier (74), transformate de Johnny Sexton (4, 10, 23) şi Ross Byrne (74), Sexton marcând şi din două penalităţi (19, 29).

Liam Williams a reuşit singurul eseu al galezilor (47), transformat de Dan Biggar (47), care a înscris şi dintr-o lovitură de pedeapsă (15).

Duminică, Franţa, campioana en titre, va juca pe Stadio Olimpico împotriva Italiei.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed