Răzvan Lucescu a stat pe banca echipei națională între 2009 și 2011. Și a plecat în timpul campaniei de calificare la EURO 2012. Lucescu junior a fost în cărți și toamna trecută, după ce Mirel Rădoi a anunțat că nu mai rămâne.
Răzvan Burleanu și Mihai Stoichiță l-au vizitat însă degeaba pe antrenorul lui PAOK la Salonic. Răzvan Lucescu are un contract-beton cu grecii și o clauză imensă de reziliere, dar nici nu-și mai dorește prea curând un alt mandat de selecționer.
Un alt junior celebru, Edward, fiul generalului Iordănescu, conduce acum prima reprezentativă, iar pe 4 iunie are primul examen oficial, meciul din Muntenegru. Lucescu a identificat punctul slab al naționalei – stăm prost la capitolul mentalitate, și de acolo șirul de rezultate negative de la an la an și lanțul ratărilor tuturor turneelor finale, din 2O16 încoace.
„Noi nu avem educație, suntem slabi, avem o mentalitate slabă. În fața dificultăților, fotbalistul român cedează, abandonează. Nu este un luptător, asta e realitatea! De aici, ne-am dus în jos. Fotbalul reprezintă societatea, ăsta e adevărul. Iar societatea noastră nu este într-un moment bun. CFR Cluj e echipa care domină, dar a avut foarte mulți jucători străini, care au crescut valoarea și au dat o altă forță.
Fiecare meci e complicat pentru echipa națională. Orice adversar e pregătit să joace, prin diferite strategii. Noi avem de suferit la capitolul spirit de luptă, nu va fi ușor. Dar este nevoie și de o anumită conjunctură, trebuie să speri.
Doar selecționerul știe ce trebuie să facă, și-a propus o anumită strategie pentru aceste meciuri și pentru selecționarea jucătorilor. Eu sunt de partea selecționerului, nu voi critica. El știe cel mai bine situația”, a spus Răzvan Lucescu, într-un interviu pentru Digi Sport.