Dan Petrescu este în al nouălea cer. CFR Cluj, campioana României, a reușit să finalizeze un transfer foarte important.
Philip Otele, jucător intrat în ultimele 6 luni de contract cu UTA, a semnat cu CFR Cluj.
Dan Petrescu este în al nouălea cer
Atacantul arădenilor a fost marea dorință a lui Dan Petrescu în această perioadă de mercato.
Cristi Balaj, preşedintele de la CFR Cluj, a fost cel care a anunțat oficial transferul fotbalistului.
„Otele nu este la CFR Cluj în acest moment. Am semnat cu Otele şi este jucătorul nostru din vară. (n.r. Deci rămâne la UTA până atunci) Perioada de transferări nu s-a încheiat. Dacă cluburile vor ajunge la o înţelegere, atunci există posibilitatea, dar depinde de foarte multe lucruri.
Din momentul în care a intrat în ultimele şase luni de contract, am anunţat clubul UTA că dorim să începem negocierile cu acest jucător, am informat în scris, după care am luat legătura şi i-am făcut ofertă jucătorului pe care a acceptat-o şi am semnat cu jucătorul un transfer din vară care a fost trimis către Ligă”, a spus Cristi Balaj, conform ProSport.
CFR Cluj a început fantastic anul 2023. Clujenii au reușit să câștige primul meci oficial împotriva liderului Farul Constanța, scor 3-0.