Gigi Becali îi face praf pe conducătorii lui Dinamo. Latifundiarul din Pipera a comentat situația clubului din Ștefan cel Mare.
Patronul lui FCSB îi sfătuiește pe oficialii lui Dinamo ”să se predea”.
Gigi Becali, mesaj uluitor pentru șefii lui Dinamo
Becali a vorbit despre situația lui Dinamo și l-a sfătuit pe Zăvăleanu să îi cedeze acțiuniile lui Nicolae Badea.
„Eu nu sunt ca alți oameni. Mă predau când nu mai pot. Predă-te, mă, dacă nu mai poți! Se antrenează jucătorul, e normal să ceară banii. Ce demnitate, mă? Nu contează că e Dinamo, FCSB, PSG. Trebuia să îi dai omului banii!
La mine nu poate să apară asta. Eu când nu mai pot, recunosc. Nu pot să îmi bat joc de oameni. Să le zic să vină la mișto la antrenamente.
Tot vorbiți de Dinamo de vreo două luni. Zăvăleanu trebuie să vă spună un lucru. La Dinamo sunt 7-8 milioane datorii. Să zică clar. Până nu vine o persoană care să dea 2-3 milioane de euro și să șteargă creanțele, nu se rezolvă nimic. În România se poate, legea insolvenței în România e un fel de hoție.
Așa am făcut și eu la alte firme. Nicolae Badea se pricepe la șmecheria asta. Dar probabil Zăvăleanu și ceilalți nu vor să vândă creanțele”, a spus Gigi Becali la Digisport.
Dinamo este pe un butoi de pulbere după ce au dat afară cinci jucători care au inițiat o ”grevă” și nu s-au antrenat.