S-a aflat cine va fi noul antrenor de la FCSB! Anunţ de ultimă oră al lui Gigi Becali. Milionarul s-a decis în privinţa tehnicianului paravan pentru Mihai Pintilii. Totuşi, latifundiarul din Pipera nu renunţă la ideea sa.
Gigi Becali l-a instalat pe Leo Strizu ca antrenor paravan pentru Mihai Pintilii. Totuşi, Strizu nu a făcut deplasarea cu echipa în cantonament.
S-a aflat cine va fi noul antrenor de la FCSB!
Acum, Gigi Becali a vorbit despre situaţia noului antrenor de la FCSB. Peste doar trei zile, vicecampioana va juca primul meci oficial din noul an, contra lui Hermannstadt, duminică, de la ora 20:45. Până acum, bucureștenii nu știu ce antrenor principal vor avea în acte. Leo Strizu nu a mers în cantonamentul din Turcia și s-a scris că ar putea să plece de la echipă.
Întrebat despre situația lui Strizu, patronul a oferit o reacție scurtă. A transmis că nu a renunțat la ideea de a aduce un alt antrenor cu licența PRO la echipă. „Mare lucru 7 puncte diferenţă. Ne era teamă pentru play-off, dar acum putem termina sezonul regulat pe primul loc. (n.r. dacă o să stea Strizu pe bancă cu Hermannstadt) Eu cred că da. Să vedem. Dacă nu îl schimbăm, o să revină el”, a spus Gigi Becali, în direct la ProArena.
Se pare că Becali ar miza în continuare pe Leo Strizu dacă nu reuşeşte să aducă un alt tehncian. Acesta face parte din club şi nu ar reprezenta o cheltuială prea mare. În schimb, Pintilii ar putea fi suspendat de şefii fotbalului. A antrenat echipa în cantonament, deşi momentan nu are nicio licenţă de antrenor.