S-a aflat ce este obligat să facă Gigi Becali. Doar aşa se poate bate la titlu în Superliga. Anunţul unui fost căpitan al vicecampioanei pentru latifundiarul din Pipera. Chiar dacă portarul Andrei Vlad are o ofertă din străinătate acesta nu ar trebui să plece.
Gigi Becali este sfătuit de Alexandru Bourceanu să nu renunţe la Andrei Vlad. Portarul este dorit în Polonia, de Zaglebie Lubin.
Ce este obligat să facă Gigi Becali
Gigi Becali este sfătuit să nu renunţe la Andrei Vlad în această iarnă. Fostul căpitan al roş-albaştrilor e convins că FCSB va avea nevoie de doi portari de top pentru a se putea bate la titlu în Superliga.
„O echipă bună are nevoie de minimum trei portari buni, dacă se întâmplă ceva cu unul dintre primii doi, al treilea trebuie să fie unul pe care te poți baza la meci. Poate ar fi bine pentru el să schimbe această atmosferă, să o ia de la capăt, de la zero și să înceapă o nouă provocare.
Probabil că nu îl va da FCSB. Dacă îl scoatem pe Târnovanu, care e titularul postului și îl comparăm pe Vlad cu toți portarii din Liga 1, probabil Vlad ar apăra la aproape toate echipele din Liga 1.
E unul dintre cei mai buni portari din România și dacă se întâmplă ceva, nu își dorește nimeni, cu forma lui Târnovanu, starea lui fizică, ai nevoie de Vlad. În încercarea de a te lupta la titlu, au nevoie de Vlad. Depinde acum și de suma de transfer și de dorința jucătorului, dacă el nu mai vrea să rămână la echipă e mai bine să îl lași să plece”, a declarat Alex Bourceanu, în direct la ProArena.