Ana Bogdan, eliminată în primul tur la Australian Open. România pierde două jucătoare

Ana Bogdan (61 WTA) este a doua româncă ce părăsește primul turneu de Grand Slam al anului după Jaqueline Cristian.

A pierdut în runda inaugurală, în trei seturi, 6-2, 2-6, 6-3, în fața Annei Bondar.

Anna Bondar s-a impus în primul set după 33 de minute. A reușit să profite de cele două break-uri pe care le-a făcut. În actul secund, românca a fost condusă 2-0, dar a revenit și a trimis meciul în decisiv. Nu a mai găsit însă forța necesară, iar în final a cedat.

În turul doi, Bondar va avea o misiune dificilă. O va întâlni pe Jelena Ostapenko, cap de serie numărul 17.

Românca şi-a asigurat un cec în valoare de 71.367 de dolari şi 10 puncte WTA.

Pentru Anna Bondar şi Ana Bogdan a fost a doua întâlnire directă. Prima dată s-au întâlnit  la Istanbul, în 2019, pe zgură. După un prim set adjudecat de Bondar, Ana Bogdan şi-a revenit şi a întors meciul în favoarea ei.

Ana Bogdan a fost prezentă înainte de Australian Open la turneul Adelaide 2, la fel ca şi Bondar. A fost însă învinsă de cehoaica Sinniakova în turul 2.

Jaqueline Cristian (24 de ani, locul 161 WTA) a fost și ea eliminată în turul 1 de la Australian Open, acolo unde a înfruntat-o pe Jessica Pegula (28 de ani).

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed