Eugen Neagoe, îngrijorat de jucătorii de la CSU Craiova: `Par puțin obosiți, trebuie să-și recapete forțele`

Eugen Neagoe a fost instalat ca antrenor la CSU Craiova pe 3 ianuarie, iar în acest moment se află cu echipa în cantonament.

Antrenorul oltenilor a avut timp să-și facă o primă impresie despre jucătorii pe care îi are la dispoziție.

Antrenorul lui CSU Craiova, mulțumit de condițiile din Turcia

Eugen Neagoe a vorbit despre condițiile de care CSU Craiova beneficiază în Turcia. Tehnicianul s-a declarat mulțumit de condiții și a părut îngrijorat de starea fizică a elevilor săi.

Antrenorul oltenilor este foarte mulțumit de aducerea lui Ișfan și a declarat că îl urmărea de ceva vreme pe tânărul jucător.

„Primele impresii sunt, mă rog, așa cum știam, în Turcia și în Antalya sunt condiții foarte bune de pregătire. Începând cu hotel, masă, terenurile de antrenament sunt foarte bune. Terenul nostru are o calitate foarte bună.

Dacă vorbim acum, băieții sunt puțini obosiți, dar au fost receptivi, încearcă să respecte tot ceea ce vorbim, ce ne interesează în fiecare zi la antrenament. Sigur, doar așa putem să recăpătăm forțele, antrenându-ne.

Este o perioadă mai dificilă, le-am și spus. Este și perioada asta scurtă, nu rămânem aici decât 10 zile și trebuie să beneficiem de ele. Vremea ne ajută, până acum totul decurge normal.

Pe Ișfan îl cunoșteam, mă rog, ca adversar. Îl știam foarte bine, ok, l-am urmărit încă de când juca la Mioveni, când era în Liga 2. De atunci mi-a plăcut, era un jucător interesant, cu calități bune. Acum a ajuns și la naționala de tineret. Prin aducerea lui la noi, sper că și realizările lui vor fi și mai mari, să se vadă asta și în rezultatele noastre și cred că va putea face pasul și la echipa de seniori a naționalei. A arătat destul de bine încă din prima zi, se cunoaște cu mulți jucători de la noi, pentru că este coleg cu ei la naționala de tineret”, a spus Eugen Neagoe.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed