Imaginea momentului cu Simona Halep! S-a aflat cum a fost surprinsă românca în plin scandal de dopaj. Sportiva nu mai lasă nimic la voia întâmplării. Vrea să se asigure de tot ce o înconjoară.
Simona Halep a fost suspendată temporar. Totul s-a întâmplat după ce a picat testul antidoping de la US Open.
Imaginea momentului cu Simona Halep!
Acum, Simona Halep pare că s-a învăţat. Este din ce în ce mai atentă cu ceea ce face, dar şi cu ce consumă. Asta spune ultima imagine cu cea mai bună jucătoare de tenis din România.
Halep se antrenează în timpul suspendării provizorii pentru dopaj la Stejarii Country Club. Complexul din nordul Capitalei este deținut de Ion Țiriac. Jucătoarea noastră a fost fotografiată de o fană la ieșirea de pe teren. Fostul lider WTA pare că a renunțat la băuturile energizante cu care obișnuia să se hidrateze la antrenamente, conform prosport.ro.
Asta se întâmplă după ce a picat testul anti-doping de la US Open! Acum bea doar apă minerală. Cel puţin asta s-a întâmplat la ultimul antrenament. Mai mult, aceasta nu a lăsat pe nimeni să se atingă de sticla pe care o ținea în mână la ieșirea de pe teren.
Halep urmează să fie judecată de către tribunalul independent de la Londra. Deşi spera să prindă in extremis Australian Open 2023 nu s-a putut. Acum, aşteaptă un verdict al judecătorilor, apoi poate ataca decizia la TAS dacă nu este de acord cu aceasta. În cel mai negru scenariu, Simona ar putea fi suspendată între doi şi patru ani dacă este găsită vinovată.