Răzvan Raț a distribuit pe contul său de Instagram un mesaj al lui Volodimir Zelenski pe care acesta ar fi vrut să îl transmită înaintea finalei din Qatar.
După finala Cupei Mondiale, Zelenski le-a mulțumit fotbaliștilor activi sau retrași pentru ajutor, iar printre cei enumerați de președintele Ucrainei, a fost și Răzvan Raț.
Răzvan Raț l-a ajutat pe Volodimir Zelenski
Fostul internațional român s-a declarat surprins de faptul că președintele Ucrainei i-a pomenit numele în mesajul său.
Raț a dezvăluit că se cuniaște cu Zelenski dinainte ca acesta să fie președintele țării.
„Am fost sunat pentru a posta pe Instagram acel discurs, nu mă așteptam neapărat că o să-mi mulțumească și o să mă pomenească în discurs. Pur și simplu am postat, nu îmi imaginam că voi fi pomenit.
Sincer, nu mă așteptam. Mă cunosc cu președintele Zelenski de când nu era în această postură, am participat la mai multe evenimente la care am stat de vorbă.
Când participam la acele serate, nu-mi imaginam că vă ajunge președinte. După, nu-mi imaginam că se vor întâmpla lucrurile de acum din Ucraina și că el va fi în centrul lor.
Sunt multe lucruri care s-au schimbat de atunci, de când participam la evenimente împreună”, a spus Raț., la Digisport.
Mesajul lui Zelenski
Mesajul lui Zelenski ar fi trebuit redat înaintea finalei Cupei Mondiale dar UEFA a interzis mesajul, iar acesta a fost publicat de Ministerul Apărării din Ucraina.
„Felicit întreaga planetă pentru finala Cupei Mondiale. Astăzi suntem martori la o victorie comună – celebrarea spiritului uman.
Această Cupă Mondială a dovedit de fiecare dată că țări și națiuni diferite pot decide cine are cel mai mult fair play, dar nu și când vine vorba despre jucatul cu focul.
E vorba despre terenul de joc verde, nu despre terenul de luptă roșu. Este visul atâtor oameni ca jucătorii să unească pe toată lumea.
Fiecare tată și-ar dori să își ducă fiul la meci, iar fiecare mamă și-ar dori ca fiul să i se întoarcă din război. Oricum ar fi, Ucraina militează pentru pace, mai mult decât pentru orice altceva.
Anunț inițiativa de a organiza Summitul pentru Pace Mondială iarna aceasta. Summit-ul care să unească toate națiunile pentru cauza păcii mondiale.
Stadioanele se golesc după meci, iar după război orașele rămân goale. De aceea războaiele trebuie să eșueze și pacea să devină campioană, așa cum se întâmplă acum în Qatar.
Cupa Mondială, nu Războiul Mondial, este posibilă. Vă rog, susțineți Ucraina în eforturile noastre de a restabili pacea.
Alăturați-vă Summitului pentru Pace Mondială și deveniți campioni ai păcii. Să urmărim această finală împreună, la sfârșitul războiului”, a fost discursul lui Zelenski.