Tragedia momentului în fotbal! Fundaşul central al echipei naţionale, Ionuţ Nedelcearu, este în doliu. Gestul uluitor care i-a lăsat mască pe fani. Totul a devenit public după ce tatăl jucătorului a încetat din viaţă.
Tragedie uriaşă în viaţa lui Ionuţ Nedelcearu. Jucătorul trece prin clipe extrem de grele. Tatăl acestuia a încetat din viaţă.
Tragedia momentului în fotbal!
Ionuţ Nedelcearu a primit vestea chiar când se pregătea să joace în meciul SPAL – Palermo, în deplasare la Ferrara. Internaționalul de 26 de ani a luat o decizie incredibilă. A refuzat să părăsească lotul echipei înaintea meciului, la propunerea staff-ului tehnic, pentru a se alătura familiei aflate în România.
Marin, tatăl lui Ionuț Nedelcearu, a fost și el fotbalist. A crescut la juniorii lui Dinamo, iar la seniori a evoluat pentru Victoria, Oţelul Galați, Farul Constanța și FC Braşov. Astfel, fundaşul a jucat tot meciul care s-a terminat la egalitate, 1-1. Clubul sicilian a emis și un comunicat prin care a transmis condoleanțe familiei apărătorului.
„Palermo FC, împreună cu președintele Dario Mirri și întreaga familie City Football Group, îi este alături lui Ionuț Nedelcearu ca urmare a pierderii tatălui său. Profunde condoleanțe lui Ionuț și tuturor celor dragi lui”, a transmis Palermo pe site-ul oficial al echipei.
Şi coechipierul românului a vorbit despre problemele fundaşului. „Din păcate, vestea ne-a șocat, mi-e greu să-mi închipui ce simte acum. Ionuț a fost devastat. Pe teren a fost lăudabil și nu a arătat nici măcar un minim de emoție. Este un mare profesionist. Am fi vrut să-i dedicăm victoria”, a declarat jucătorul italian în conferința de presă.
Palermo ocupă locul 14 în al doilea eșalon italian. După 17 partide a acumulat 20 de puncte, performanță nesatisfăcătoare pentru suporteri. Obiectivul echipei este de a promova în Serie A. Sicilienii au evoluat ultima dată în Serie A în stragiunea 2016-2017.
Doi ani mai târziu, când se afla în B, clubul a fost penalizat cu 20 de puncte din cauza problemelor administrative. În 2019 echipa a intrat în faliment la solicitarea federației, ca urmare a lipsei de lichidăți.
Ionuț Nedelcearu a reușit să se impună rapid în echipa „acvilelor” și este tot mai apreciat de către fani pentru determinarea arătată în teren. Fundașul a fost integralist în toate partidele din campionat și a reușit două pase de gol.