Ceea ce se părea că este doar o secveță pare să se acutizeze la CSU. Iar asta s-a văzut cel mai bine astăzi, la derby de Oltenia.
Care a început furtunos, dar nu pe teren, între cele două Craiove care zice fiecare că ea e continuatoarea Universității, ci între galerii. De trei ori a întrerupt Andrei Chivulete prima repriză, și în minutul 18 a și trimis la vestiare echipele pentru zece minute, din cauza torțelor care au ars jos, pe gazon.
Fotbalul a cam lipsit în prima parte, dar în cea de-a doua repriză una dintre combatante n-a rămas deloc datoare. Nicolo Napoli și-a așezat perfect piesele pe tablă și FCU și-a tăiat partea leului… oltean.
În minutul 50, William Baeten a deschis scorul și a adus bucurie în loja juniorului Mititelu. Iar zece minute mai târziu, George Ganea și-a îndeplinit un vis. Să marcheze în derby-ul Craiovelor, adjudecat de data aceasta de oaspeți. FCU a luat toate punctele și a adâncit și mai tare criza prin care trece trupa lui Mirel Rădoi.
CS Universitatea Craiova: Lazar – Vătăjelu, Papp, Raul Silva, Mitrea, D. Benga – Al. Crețu, Căpățînă, Nistor – Rivaldinho, Baiaram
Rezerve: D. Rusu – Mateiu, Ed. Florescu, Cîmpanu, Melniciuc, Roguljic, A. Ivan, Markovic, M. Danciu
Antrenor: Mirel Rădoi
FCU Craiova: Gurău – R. Negru, Duarte, Paramatti, Van Durmen – D. Albu, V. Achim – Baeten, Bauza, Bahassa – G. Ganea
Rezerve: Mogoșanu – R. Grigore, Zanfir, Asamoah, Marquet, Sidibe, Chițu, Blănuță, G. Iancu
Antrenor: Nicolo Napoli