E toată numai un zâmbet, petrece toată ziua, se lăfăie în lux și opulență, se distrează în cele mai exotice locuri. E liberă, jovială, are un copil mare, frumos și sănătos și nu duce lipsă de nimic. Din afară, Vica Blochina, fostă balerină la Melody și amanta lui Victor Pițurcă timp de 16 ani, are o viață de invidiat.
Dar chiar așa să fie oare, să fi nimerit lituanianca soarta perfectă? Despre cum e realitatea, a vorbit chiar ea. Vica Blochina a fost într-o depresie cruntă după ce fiul ei Edan a ales să locuiască la tatăl lui, Pițurcă, anul trecut.
Inițial, vedeta a crezut că i-a trecut. De sărbători, a mers o lună în Thailanda de unde s-a întors cu Covid. Și n-a fost chiar o formă ușoară, iar zilele de izolare au adus-o iar la disperare și la depresie.
„Eu nu cred în coaching, în psihologi, ăia care te spală pe creier. Nu. Eu sunt cel mai bun psiholog. M-am dus la biserică pentru că am nimerit și postul. Am ținut și post negru. N-am mâncat carne deloc șase luni, nu am băut deloc alcool, șase luni, și am avut așa o viață foarte cuminte. Am făcut foarte mult sport, am alergat. Am avut nevoie”, a povestit Vica Blochina, pentru EGO.