Şoc total la Cupa Mondială 2022! Şi-a dat demisia imediat după meci. Nimeni nu l-a mai vrut / Foto

Şoc total la Cupa Mondială 2022! Şi-a dat demisia imediat după meci. Nimeni nu l-a mai vrut după ce echipa sa a fost eliminată chiar din faza grupelor de la turneul final din Qatar.

Cupa Mondială 2022 face noi victime. Belgia a fost eliminată din faza grupelor şi a rămas fără selecţioner.

Şoc total la Cupa Mondială 2022!

Roberto Martinez nu a mai suportat umilinţa eliminării de la Cupa Mondială 2022. După Croaţia – Belgia 0-0 a anunţat că pleacă de la echipa naţională. Mai mult, a plusat şi a spus că lua această decizie chiar dacă echipa sa ar fi câştigat titlul suprem.

Roberto Martinez mai avea contract cu Federația Belgiană de Fotbal până la finalul acestui an. După remiza cu Croația, ibericul a anunțat că și-a luat la revedere de la jucătorii săi.

„Acesta a fost ultimul meu meci la naționala Belgiei. Nu mai pot continua. Mi-am luat rămas bun de la jucători și staff. Oricum aș fi plecat, indiferent de ceea ce s-ar fi întâmplat, chiar și dacă deveneam campioni mondiali. Decizia era luată înainte de Cupa Mondială”, a spus Roberto Martinez, după Croația – Belgia 0-0.

Roberto Martinez a preluat naționala Belgiei în august 2016 și a condus-o în 79 de meciuri. 56 de victorii, 13 remize și 10 înfrângeri sunt cifrele înregistrate de „Diavolii roșii”, cu ibericul la conducere.

Cu Martinez pe postul de selecționer, Belgia a participat la 3 turnee finale. Campionatul Mondial din 2018, unde a încheiat pe locul 3, la Euro 2020, unde s-a oprit în sferturi, și la Mondialul din acest an, unde n-a reușit să treacă de grupe.

Belgia nu mai fusese eliminată în faza grupelor de la Campionatul Mondial din 1998. „Visul s-a terminat! Belgia a fost eliminată de la Cupa mondială!”, a titrat publicația belgiană RTL Sport.

Jurnaliștii belgieni au pus ratarea calificării pe seama ghinionului. „Belgia a ratat calificarea în fazele eliminatorii de la Campionatul Mondial. ‘Diavolii roșii’ au încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul cu Croația de pe stadionul Al Rayyan’s Ahmad Bin Ali, din runda finală din grupa F.

Suntem blestemați! Puteam să mai jucăm 20 de minute și tot nu am fi reușit să marcăm. Lukaku a ratat o ocazie uriașă aproape singur cu poarta goală. Avem ghinion și vom suferi din această cauză”, au notat jurnaliștii RTL Sport.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed