CSM CSU Oradea s-a clasat pe primul loc în Grupa E a FIBA Europe Cup. Românii au învins în deplasare echipa belgiană Kangoeroes Basket, cu scorul de 86-72 (21-17, 25-16, 26-18, 14-21), miercuri, la Willebroek.
Orădenii au câştigat fără niciun fel de problemă în Belgia, permiţându-şi să ridice piciorul de pe acceleraţie în ultimul sfert, adjudecat de gazde la o diferenţă de 7 puncte.
Echipa antrenată de Cristian Achim a bifat a cincea sa victorie consecutivă, după un debut cu stângul la Cholet, scrie Agerpres.
MVP-ul orădenilor a fost Erick Neal, cu 15 puncte, 3 recuperări, 4 pase decisive. Evoluţii bune au avut şi Nikola Markovic, 13 p, 5 rec, Donatas Tarolis, 11 p, Kris Richard, 10 p.
De la gazde, cei mai buni au fost Brian Fobbs, cu 22 p, 6 rec, 3 pd, şi Richmond Aririguzoh, 20 p, 9 rec.
CSM CSU Oradea, primul loc în grupă
CSM CSU Oradea a încheiat pe primul loc, cu 11 puncte, urmată de Cholet Basket, 10 puncte, Kangoeroes Basket, 9 puncte, Rilski Sportist, 6 puncte.
Românii au fost repartizați în faza a doua a competiţiei în Grupa L, alături de Brose Bamberg (Germania), Anwil Wloclawek (Polonia) şi Keravnos BC (Cipru). Primul meci are loc pe 14 decembrie, la Bamberg.
SCM ”U” Craiova a câştigat Grupa H
SCM ”U” Craiova, debutantă în cupele europene, a câştigat Grupa H a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup, după ce a învins în deplasare campioana Suediei, Norrkoping Dolphins, cu scorul de 90-79 (29-16, 18-19, 21-25, 22-19), în ultima etapă.
În celălalt meci al grupei, CSO Voluntari a fost învinsă acasă de echipa germană HAKRO Merlins Crailsheim, cu 93-79 (21-21, 29-15, 25-21, 22-25), la Ploieşti.
Ilfovenii au ratat calificarea în faza următoare a competiţiei, pentru care aveau nevoie de o victorie la 16 puncte.
În clasamentul final al grupei, SCM ”U” Craiova a ocupat primul loc, cu 11 puncte. E urmată de HAKRO Merlins Crailsheim, 10 puncte, CSO Voluntari, 8 puncte, Norrkoping Dolphins, 7 puncte.