CFR Cluj a câştigat pentru a cincea oară consecutiv titlul de campioană în Liga 1, iar finalul meciului câştigat cu Universitatea Craiova, scor 2-1, a fost ca o descătuşare la capătul unui sezon extrem de stresant.
Pe stadion, decernarea tricourilor de campioni, a medaliilor şi a cupei cuvenite învingătorilor s-a celebrat cu artificii, şampanie şi bere, apoi petrecerea a continuat într-unul dintre cluburile din Cluj.
Printre cântecele care au răsunat în local, cu Adi de Vâlcea pe scenă, şi-au făcut loc şi multe scandări triviale la adresa rivalilor de la FCSB, iar printre cei care scandează pare că este şi Dan Petrescu. Lucru neclar însă pe filmuleţele care circulă pe net.
Fostul mare internaţional român a crescut la Steaua, iar suporterii echipei din Liga 1 se arată dezamăgiţi profund de o astfel de atitudine.
„Referitor la gestul lui Dan Petrescu … Când am văzut cu ochii mei că înjură Steaua, familiile noastre, echipa la care a crescut, mi-am dat seama că a pupat steagul Rapidului (n.r. în 2003) din convingere, din caracterul lui, nu că așa i-ar fi spus Giovanni Becali.
Noi i-am scandat numele și am cerut suporterilor să-l respecte. Ne-ar fi ușor să-l jignim și fiți convinși că l-ar afecta enorm ce am putea scanda. Poate numele unui fost fotbalist, coleg de generație cu el, dar nu vom face asta.
Asteptăm, poate își cere scuze și spune că era euforic. Se poate întâmpla. Dacă noi i-am scandat numele, iar el înjură familiile noastre, ne-a păcălit, dar nu el va avea de câștigat. Lumea cântărește comportamentul lui”, a declarat Gheorghe Mustaţă la Radio Sport 1.
Suporterii echipei FCSB anunţă că vor merge la meciul din ultima etapă FCSB-CFR Cluj, programat duminică, de la 20:30, în direct pe Digi Sport 1.
„Când am mers la echipă le-am promis jucătorilor că vom fi alături de ei, chiar dacă nu vor câștiga titlul. Ne ținem promisiunea. Asta înseamnă stelist. Nu ne doboară pe noi încă un titlul pierdut. Mesajul meu către toți suporterii este să susținem echipa mai ales acum.
Îi chem pe toți alături de echipă. Să vină toți la Buzău. Să le arătăm tuturor ce înseamnă stelist. Cine face pas înapoi la greu, acela se numește suporter de rezultat, iar Steaua noastră nu are nevoie de așa ceva. Am pierdut titlul, dar am câștigat peluza, din nou plină meci de meci. Am câștigat frăția suporterilor noștri, care e mai presus de trofee”, a mai spus liderul fanilor din Peluza Nord, potrivit digisport.ro.