Kylian Mbappé a încununat o nouă campanie de excepție, câștigând pentru al treilea an consecutiv premiul de jucător al sezonului în Ligue 1, anunță mediafax.
Kylian Mbappé, atacantul lui PSG, a primit pentru a treia oară premiul de jucător al sezonului în Ligue 1. Mbappé, în vârstă de 23 de ani, s-a bucurat de un sezon excepțional în Ligue 1, marcând 25 de goluri și dând 19 pase de gol în campania de până acum, ajutându-i pe parizieni să câștige încă un titlu de campion.
Internaționalul francez, care a câștigat premiul pentru trei sezoane consecutive, i-a devansat pe Martin Terrier de la Rennes, Wissam Ben Yedder de la Monaco, Dimitri Payet de la Marseille și mijlocașul brazilian Lucas Paqueta. Printre absenții notabili din echipa ideală a sezonului în Franța s-au numărat coechipierii de la PSG, Leo Messi și Neymar.
În altă ordine de idei, atacantul lui Real Madrid, Karim Benzima, a câștigat premiul pentru cel mai bun jucător francez din străinătate, iar portarul lui PSG, Gianluigi Donnarumma, a primit premiul pentru cel mai bun portar al anului.
Premiile au fost votate de jucătorii profesioniști din Ligue 1 și anunțate duminică seara.