10 momente care te vor băga în febra Campionatului Mondial, dacă ești copil al anilor 90`

Campionatul Mondial este o competiție specială, iar emoțiile trăite de fiecare suporter sunt unice, cu atât mai mult cu cât vorbim despre echipa națională.

În România anilor 90, pentru majoritatea copiilor, fotbalul era ca o religie. Toți eram Hagi, Popescu, Maradona, Pele sau Zidane și asta ne-a făcut copilăria mai frumoasă.

Momentele în care emoțiile o luau razna

Sunt foarte multe momente în care emoțiile efectiv o luau razna. De la ”Visul unei nopți de vară”, de la Mondialul din 94 al Generației de aur și până la dramatica eliminare în fața Sloveniei.

Ca suporter al naționalei României, primii ani au însemnat un adevărat festin, iar apoi a urmat veninul. Naționala noastră nu s-a mai calificat la un Mondial de 24 de ani, dar speranța moare ultima.

Spre deosebire de părinții noștri, copiii din anii 90 au fost mai norocoși. Am avut ocazia să vedem toate meciurile la televizor și nu am fost nevoiți să mergem pe munți pentru ”a prinde sârbii” cu antene speciale.

10 momente iconice de la Campionatul Mondial

1.  Primul ”semn” că se apropia Mondialul era, pentru majoritatea copiilor apariția albumelor Panini. Stickerele Panini erau o adevărată comoară și ”marfă de contrabandă” pentru majoritatea copiilor.

2. Golurile lui Gică Hagi și ale naționalei României de la Mondialul din SUA ne-au marcat copilăria.

3. Imaginea cu tricolorii blonzi de la Mondialul din 1998 ne va rămâne pe retină pentru totdeauna. A fost ultimul Mondial al României…

România 1998
Sursa FOTO: ALLSPORT

4. Ratarea calificării în barajul pentru Campionatul Mondial din 2002 și drama trăită de o întreagă națiune a însemnat începutul declinului pentru fotbalul românesc.

5. Pe lângă jucătorii români, fiecare dintre noi am crescut cu Maradona și ale sale goluri de la Mondialul din 1986. ”Mano de Dios” este probabil cel mai celebru gol marcat la un Campionat Mondial.

6. Legenda marelui Pele ne-a fost insuflată de către părinții noștri. Cu certitudine, Pele a fost unul dintre cei mai mari jucători din istoria Campionatelor Mondiale, el câștigând de 3 ori competiția.

Pele
Sursa FOTO: FIFA

7. Pe lângă fotbal, Maradona a lăsat în urmă și momente memorabile. Unul dintre acestea este tocmai melodia cântată de Maradona despre sine.

8. Imnurile Campionatului Mondial au fost întotdeauna extrem de așteptate și iubite de oameni, dar parcă nimic nu a rămas în istorie mai tare decât ”Notte maghice” (Imnul Mondialui din 1990) și ”Copa de la Vida” (imnul Mondialului din 1998).

9. Golurile lui Zinedine Zidane din finala Campionatului Mondial din 1998, atunci când Franța a învins Brazilia cu scorul de 3-0.

 

10. Ronaldo brazilianul. A fost și rămâne unul dintre cei mai mari atacanți din istorie, iar modul în care a jucat la Campionatul Mondial ne va rămâne întotdeauna în minte.

Ronaldo
Foto: Fifa.com

Evident, această selecție poate fi una subiectivă și la fel de evident este faptul că sunt multe alte momente care ar merita menționate.

Scrie în comentariile acestui articol care sunt amintirile te introduc ”în febra Mondialului” și cum ai trăit tu această experiență.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed