Farul nu prinde Europa, dar Hagi tot merge la TAS pentru problema cu licența

Farul a câștigat astăzi cu 1-O în fața lui FC Argeș. Și a urcat pe locul al patrulea, dar mai sus de atât nu poate fiindcă e la 13 puncte în spatele Craiovei. Deci, teoretic, nicio șansă să iasă în Europa.

Însă chiar și așa, Gică Hagi, antrenorul-patron al constănțenilor, nu vrea să lase lucrurile așa în ceea ce privește fapul că Farul nu a primit licența pentru cupele europene.

„Ne-a surprins total, dar mergem să ne găsim dreptatea. Am vorbit înainte să facem orice mișcare. E o neînțelegere, sper să putem juca în Europa”, a anunțat Hagi după meci la Digisport.

„O victorie meritată, am făcut un fotbal bun chiar dacă a fost această căldură. Am avut ocazii, chiar dacă n-am fost atât de fini la ultima pasă, în careu. Am produs mult fotbal cu acești băieți tineri.

Suntem pe drumul bun, arătăm că merităm să fim aici. Suntem în spatele celor 3 echipe mari care au vrut să câștige titlul. E un lucru bun.

Echipa a făcut multe lucruri în atac, a avut ocazii, dar trebuie să fim mai concreți. Nu uitați că jucăm în atac cu 2002, 2006, 2004 (n.r. – anii de naștere ai jucătorilor). Vi se pare așa ușor? Dar ne asumăm asta.

Mai avem de lucrat, ne dorim să jucăm mai bine. E nevoie de răbdare, timp, nu putem să facem totul deodată cu banii pe care îi avem. Dar sunt mulțumit de efortul jucătorilor, de cum s-au apărat”, a mai spus Hagi la DigiSport.

 

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed