FCSB urmează să joace în Superligă contra celor de la FCU Craiova. Partida este extrem de importantă pentru ambele echipe.
Aflate în afara obiectivelor, FCSB și FCU Craiova vor trata meciul ca pe unul crucial.
Mihai Stoica va lua foc când va vedea cine o arbitrează pe FCSB
Partida va fi arbitrată de Radu Petrescu, nimeni altul decât cel pe care MM îl făcea praf după înfrângerea cu CSU Craiova.
„Alo, domnu’ Radu Petrescu (care te uiți foarte atent) și domnu’ Chivulete de la VAR, e procedeu de lupte ce face Mitrea cu Compagno. Nu chiar ce i s-a întâmplat lui Dawa cu Anderlecht, dar tot penalty. Iar, având în vedere că bate bine al nostru, cam viciere. Că se făcea 2-1 pentru noi…”, a transmis Mihai Stoica prin intermediul rețelelor de socializare.
Radu Petrescu va fi ajutat de Mircea Grigoriu şi Marius Marica, iar rezervă va fi Iulian Dima.
În Camera VAR se vor afla Iulian Călin şi Andrei Constantinescu. Observator va fi Alexandru Deaconu.
FCSB se află pe locul 8 cu 23 de puncte, la 3 puncte de primul loc care asigură playoff-ul.
FCU Craiova ocupa poziția a 14-a, cu 16 puncte, la 10 puncte de locurile ce asigură participarea în playoff.