Fanii Rapidului au făcut ceea ce anunțaseră că vor face. Nu au încurajat echipa în primele minute. „Vom sta ca niște cetățeni”, promiseseră liderii de galerie la portavoce. De ce? Aceasta a fost forma de protest vis-a-vis de evenimentele de la meciul cu FCSB.
Jandarmeria a încercat să îi legitimeze înaintea derby-ului pierdut cu FCSB pe Arena Națională: i-au pozat cu buletinele lângă chip și au declanșat revolta.
Demersului pus în scenă de galerie la meciul cu Farul, din runda a doua a grupei C din Cupa României, s-au alăturat și fotbaliștii pregătiți de Adrian Mutu. Care imediat după fluierul de start al arbitrului Horațiu Feșnic au refuzat jocul preț de câteva zeci de secunde.
Apoi, șeful peluzei rapidiste le-a cerut tuturor ultrașilor să ridice buletinele în minutul 7: „ca să arătăm că suntem cetățeni ai acestei țări și posesori de buletine”. Iar aproximativ 7.000 de spectatori s-au alăturat protestului.
De tăcut, au tăcut timp 10 minute. După care și-au încurajat favoriții. „Tremură carnea pe mine!”.„Libertate pentru suporteri!” a fost cântecul cu care giuleștenii au deschis seara.
Galeria celor de la Farul a intrat pe teren în minutul 20 și a început să scandeze „Libertate pentru suporteri!”. Întreg stadionul i-a aplaudat, iar fanii Rapidului au început să cânte cu ei.